Violinne


Eu merg...


Merg prin deşert, un ultim beduin,
Căutând calea spre genune,
Ca printr-un templu gol, un pelerin,
Un însetat, după-o nouă minune.

Pierdut-am frica, vina, şi tot ce e lumesc,
Cărările-mi sunt albe de-o veşnică ninsoare,
În cântec de nisipuri de aur rătăcesc,
În caravana mea, în care-i numai soare.

Nici nu mai simt furtunile iscate să mă-nfrunte,
Nici gândul nu-mi mai recunosc în strană,
Sufletul meu e-o amintire din alte lumi trecute,
Ca un pumnal uitat într-o eternă rană.

Din când în când mai văd însemne de redute,
Dar nu mai pot să-alerg ca-n alte dăţi,
Merg prin pustiul viselor pierdute,
Spre capătul de zare al dalbei purităţi.

Voi, cei ce mă priviţi, veţi înţelege-acum
Că deşi mă vedeţi cum rătăcesc mereu,
Chiar dacă strig, şi cânt, şi plâng, pe-acelaşi drum,
Oh nu, cea care merg, nu mai sunt eu…



Violinne: huile sur toile
(Violinne: le voyageur, huile sur toile)


footer

Copyright © 2018 Violinne · All rights reserved. Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.