Violinne


Sărbătoarea de Florii


Dis de dimineaţă,-o rază,
Şi un tril de ciocârlii,
Un anunţ vesel trădează:
Sărbătoarea de Florii!

Se adună ram cu ram,
Bobocei de primăvară,
Muguraşi ce bat în geam,
Vântul duce sfoară-n ţară;

Munţii se trezesc din zori,
Şi se uită somnoroşi,
Falnici şi cu capu-n nori,
Se întind, spre cer, voioşi;

Roiuri de albine trec,
Păsărele, cu duiumul,
Într-un zumzet, se întrec,
De copii, se umple, drumul.

Iarba râde-n verde crud,
Latră, bucuros, Grivei,
Behăind, vesel, se-aud,
Pe câmpie, câţiva miei.

Două căni se iau de toartă,
Şi urează, prin castani,
Pentru cei ce nume poartă
De flori, astăzi, La mulţi ani!

footer

Copyright © 2018 Violinne · All rights reserved. Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.