Violinne


Seara


În fiecare seară

Armele-s abandonate,
Picuri mici, se scurg, troiene,
Pe când stele-adevărate
Îţi sclipesc, hai-hui, prin gene.

Peste marginile firii,
Adunate-ntr-o batistă,
Trag cortina amăgirii,
Şi chiar luna este tristă.

Fug ca hoţul şi mi-e teamă,
Cum aş putea face faţă?
Iată, visul se destramă,
Abur, între foc şi gheaţă.

Ca o umbră rătăcesc,
Pe o margine de vid,
Ies din gândul nebunesc,
Şi-n tristeţe mă închid.

Din sălbatica-mi pornire,
Eu străbat furtuni de soare,
Tot prin uşi fără ieşire,
Şi-ntr-un cerc fără intrare.

Azi, infernul mi-e speranţă;
Ca un bulgăre de ceară,
Sfărâmat de cutezanţă,
Mor, în fiecare seară…

footer

Copyright © 2018 Violinne · All rights reserved. Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.