Violinne


ecce homo


Eu sunt un principiu selectiv, care îmi iau partea mea, în timp ce în jur totul se prăbuseste. Eu sunt totdeauna în propria-mi societate, în mijlocul oamenilor, al cărtilor, al peisajelor, eu pretuiesc, îngădui, am încredere. Reactionez lent în fata provocărilor, cu lentoarea unei lungi prudente și a unei mândrii asumate - examinez stimulul care se apropie fără a-i deschide ușa. Nu cred nici în nesansă, nici în vină, știu să uit si să întorc totul în avantajul meu, sunt destul de puternic.

Eu am în sânge sensul distantei.
Cred că cel mai grosolan cuvânt, cea mai ordinară scrisoare sunt mai dulci decât tăcerea. Celor care tac le lipsesc delicatetea si politetea inimii, tăcerea arată totdeauna un caracter urât.

Și nimic nu rănește mai mult decât a lăsa să se simtă distanța.
Dacă lupta, agresiunea ține de forță, răzbunarea ține de slăbiciune.
Practica mea de război are patru puncte: 1- eu atac doar adversari victorioși - trebuie să ataci doar inamici egali, nu poți purta un război când comanzi, contra celor pe care îi disprețuiești sau îi consideri sub valoarea ta. 2- atac doar acolo unde nu pot găsi aliați, pentru a nu-i compromite pe alții. 3- nu atac niciodată oameni, doar defectele lor. 4- atac doar atunci când orice diferend personal este exclus, căci atacul meu este o probă de bunăvoință, este o onoare pentru cel atacat, îmi leg numele de al lui, îl consider egal.

Am o sensibilitate înspăimântătoare, eu simt adâncurile fiecărui suflet, tainele sale sau murdăria sa ascunsă în abisul caracterelor, acoperită de spoiala educației. Într-o atmosferă impură, existența mea încetează.

Umanitatea mea este o continuă autodepășire.
Zarathustra este un imn închinat singurătății și purității.
În cazul unei nereușite, se pierde perspectiva corectă a ccea ce a fost făcut.
Nu-mi amintesc să mă fi străduit vreodată, în viața mea nu există nicio urmă de luptă, eu sunt contrariul unei naturi eroice. A vrea ceva, a urmări un scop, realizarea unei dorințe, toate acestea eu nu le cunosc prin propria mea experiență. Eu priversc spre viitor ca spre o mare liniștită, fără nicio dorință. Nu vreau să devin un altul, nici ca lucrurile să se schimbe... Am trăit mereu nevoind onor, iubire, bani... Totuși, am avut...

În niciun moment al vieții mele nu am avut o atitudine arogantă sau patetică, sau vreo urmă de fanatism. Patosul atitudinii nu face parte din măreție iar cel care are nevoie de atitudini e fals...

Cea mai mică constrângere, o față întunecată, o notă dură în limbaj sunt, toate, obiecții împotriva omului și a operei sale. Nu este permis să ai nervi. La fel, este interzis să suferi de singurătate - eu am suferit mereu, doar când eram cu alții.

De la vârsta de șapte ani am știut că niciodată un cuvânt omenesc nu-mi va putea face rău. Astăzi am aceeași bunăvoință față de oricine, sunt plin de atenție față de cei umili, iar în asta nu există nicio urmă de orgoliu sau de dispreț ascuns.

Eu sunt un lucru, iar cărțile mele sunt alt lucru. În fine, nimeni nu poate înțelege din cărți mai mult decât știa deja.

Cel care a crezut că a înțeles ceva din mine, de fapt, doar mi-a făcut un portret după imaginația sa, și de obicei acest portret nu-mi semăna.

Eu sunt un om reușit, care impresionează plăcut simțurile, un om dintr-o bucată, ghicesc leacul împotriva rănilor pentru a-l folosi în avantajul meu: ceea ce nu ucide, întărește.

Iată pentru ce eu prețuiesc mai mult ceea ce nu izbutește.
Când vrei să scapi de o mare durere, ai nevoie de hașiș. Eu am nevoie de Wagner. Am suferit mai mult decât oamenii acestui secol, toți laolaltă, eu cobor din înălțimi unde nicio pasăre n-a urcat vreodată, cunosc abisuri în care nimeni nu s-a rătăcit încă.

Geniul inimii, cel care face să tacă orice vanitate, care netezește sufletele aspre pentru a simți o nouă dorință, care poate descoperi comoara ascunsă sub gheața opacă, geniul inimii de la a cărui atingere fiecare pleacă mai bogat în el însuși, mai nesigur, poate, mai gingaș, mai fragil, mai frânt, dar plin de speranțe fără nume, de o nouă dorință și năzuință, de o nouă nemulțumire și renunțare, în eterna bucurie de a fi tu însuți, dincolo de teamă și milă.

Omenesc, prea omenesc - este regăsirea libertății de spirit împotriva idealismului ciudat.

Un regat pentru un cuvânt inteligent.
Cea care a marcat sfârșitul uitării propriei mele identități a fost boala. Ea mi-a redat libertatea, dreptul de a-mi schimba obiceiurile, de a uita, de a aștepta, de a gândi...

Zarathustra este marea sănătate, ideea eternei reîntoarceri la țara necunoscută, dincolo de colțuri de ideal, o țară bogată în frumusețe, stranie, înspăimântătoare și divină, imensa foame a unei viziuni, un nou ideal straniu și seducător, bogat în primejdii, la care nu vrei să convertești pe nimeni, idealul unui spirit care se joacă naiv, dintr-un plus de putere și împlinire, idealul unei bunăvoințe umană-supraumană, diferită de solemnitatea moralei obișnuite.

Adevărul tuturor cuvintelor sufletului... a fi mort de nemurire, a dansa, a se rătăci prin munți unde prea puțini pot urca, pe munți din ce în ce mai înalți.

Este singurătatea mea de a fi lumină
De a absorbi mereu flăcările din mine-însumi,
Fericirea mea de a dărui a murit prin dăruire,
Orice soare poartă în lumina sa tăcerea singurătății,
Este noapte,
Și eu sunt lumina...
Dincolo de bine și rău, este marele război al deciziei.
Tu care cu spada de flăcări
Mi-ai spart gheața sufletului meu...

ecce homo

Nitzsche


footer

Copyright © 2018 Violinne · All rights reserved. Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.