Violinne


Boul

Fabulă

Un bou ce de la muncă venea cam obosit,
Trecând pe lângă moară, aude-un glas şoptit;
Cum Veta lu’ Spoitu’ îi zise lui Mihai:
- Dacă tăceai, vecine, filozof rămâneai...

Rămase cu-acest murmur în cap şi în urechi,
În timp ce ochi de vaci, îl priveau perechi-perechi.
El, important şi sobru, deh! bou cu greutate,
Gândea, privind de sus cum le-ar fi mângâiat pe toate;
Dar nu rosti o vorbă, decis fiind să facă
O nemaipomenită impresie: să tacă!

Lui îi plăcea Joiana, cu ochii lunguieţi,
Şi coada, înfoiată, cu artă, pe scaieţi;
Dar şi Rozina, vaca cea nouă şi roşcată,
C-avea pe vino-ncoace: era vacă-ncălţată...

Făcu o strategie, cu mintea lui de bou:
- V-arăt eu cine mi’s, căci de-acum sunt „boul nou”!

Veni Joiana, prima, şi îl privi mieroasă,
Clipind din gene grele şi lungi, de vacă grasă;
Apoi veni Rozina – glezne mici, crupa sus -
(îl urmărea demult ea, visând, cu gândul dus)
Cu ugerul bombat, la paradă, pe trotuare,
Privea timid, în jos, de ziceai că-i vacă mare.

Stăteau gură căscată şi aşteptau un semn,
În timp ce dânsu’-n sine, îşi zise:
- Voi fi demn!
Privi la vaca unu, apoi la vaca doi,
Apoi calcă în baltă, stropind în jur noroi...

Morala, dragii mei, este foarte tristă: Of,
Nu orice boulică, ce tace,-i filozof.

footer

Copyright © 2018 Violinne · All rights reserved. Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.