Violinne


Fabula Cadoului



Vă spun povestea unui fluturaş
Frumos, deştept, savant (de la oraş!):
Zbura, că era vară, pe-un câmp cu mii de flori,
Ce se îmbujorau, de-amor, în vii culori ...
Şi pentru că era el atâta de frumos,
Ele îi ofereau, cadou, pupici en gros,
Împachetaţi în ale lor petale,
Roz, bleu, galben şi mov, intens-sentimentale!
O floare albă, însă, stă timidă,
Ascunsă, ca zeiţa, sub hlamidă ...
Pentru că ea n-are nicio culoare,
Doar inima, ce bate-ntre petale,
Pe care i-o oferă-mpachetată
Într-o petală cam decolorată ...
Ce-a făcut fluturele cel frumos?
A aruncat-o, vai, râzând, pe jos,
Într-o cămară, unde erau dosite,
Multe alte cadouri nedorite!

Apoi, când vântul toamnei totul pradă,
Pupici se pierd în dansul de paradă ...

Ce face singur, bietul fluturaş?
Spre floarea albă, pe un nouraş
Vine şi-i zice: - Doamna mea, tu eşti
Iubirea mea, venită din poveşti!

Acesta îi răspunde cu-un zâmbet îngeresc:
- Vezi tu, acum, eu nu te mai iubesc ...
- De ce?! Strigă el aprig, cu uimire.
- Păi… fără inimă, eu nu mai am iubire ...

Morala? E că oricât ai fi tu de frumos, Să nu arunci nicicând, niciun cadou, pe jos!

Fabula Cadoului


footer

Copyright © 2018 Violinne · All rights reserved. Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.