Violinne


Vulpea ludică

Fabulă

Un vulpoi cu blana groasă se plimba printr-o pădure,
Într-o vreme de răstrişte, neputând să mai îndure,
Cât era de genial şi uite, dom’le, animale,
N-au murit de dragul meu, că mă şi scot din balamale!
N-am greşit nimic, îşi zise; ca să pot să le încânt,
Tot o ţin într-o tristeţe: “vai, tu, ştii ce singur sunt?”
Şi savant, poet, modest, chiar şi sensibil mă socot
(când e vorba despre mine, că de voi, mă doare-n cot);
N-am timp să vă ţin de mână, doar v-am spus că mă grăbesc,
Plus că prea sunteţi mărunte, însă vă făgăduiesc
Să vă iau pe toate bla bla bla bla la mine-n baracă
Şi să vă recit cu patos pe Voltaire în limba greacă,
Şi ceva din S. Esenin până când, respectuos,
Veţi căsca o gură mare şi vă veţi topi pe jos;
În cascadele de lacrimi ce vor curge-n jurul meu,
Voi spăla ceva păcate, şi-oi renaşte, vulpea-zmeu;
Iar apoi, prinzând ideea, rătăcită-n vârf de praz,
Vă voi face-un semn cu deştu’: hai, că n-aveţi nici un haz!
Însă când mă umflu-n pene şi-mi place să fac tapaj,
Vă invit să vă holbaţi la ultimul meu tatuaj.
L-am făcut direct pe creier, ce (de greu) a luat-o-n jos;
Vi-l arăt, pe rând, fireşte, că-n public n-ar fi frumos…
Iată, vă invit, romantic, printre bălării, la vals,
Să vedem, cine-ndrăzneşte să mai zică_că sunt fals.
Staţi la rând, mi-am făcut fantă drept în pieptul meu bombat,
Şi-am setat: bagi o monedă – pup, şi-înjur, pe-automat.
Totul este ordonat în sufletul şi-n mintea mea,
Rafturi pline de iubire, pătrunjel, ceai şi cafea,
Mâini, culori, ochi, ştiţi că toate le-am vopsit la indigo,
Adunându-vă-mpreună, într-un minunat tango.
Dacă una face nazuri şi cumva se mişcă-n rând,
O delete de pe trei situri plus al patrulea, din gând.

În timp ce umbla cu fală şi se-analiza la rece,
Vede-o pisicuţă neagră, ce-i şopteşte,-n timp ce trece:
Dragule, magnific, nu e, în pădure, nici un ciot,
Şi-n plus, tu eşti dizolvat într-un poem cam idiot;
Pe-ăsta de n-ai fi un biet nebun obscen şi fandosit,
Eu l-aş fi băut la ceai, dar e greţos, nu mi-a priit.
Prea mult exceptional esenţial şi decisiv…
Eu, cu excesivă reverenţă-ţi spun: eşti agresiv!
Eşti chiar fraier de nu vezi cât îţi vorbesc de amical;
Poezie, nu contest, ai - cât un act de cod fiscal.
Ca o cârtiţă-ndopată - vorbe goale pe furtun,
Ochii ţi-ai uns cu-alifie fermecată, de magiun.
Dar nu vreau să te manipulez, te las, deci, să te bucuri…
Zise ea, şi dintr-un salt, sări într-o boltă de struguri.

Plânse, mânios, vulpoiul, şi privind, cu gândul dus,
Şi cu furie ascunsă, c-o mâţă-l privea de sus,
Într-o, bleah, reacţie - repulsie la strugurei,
Zise: n-ai nici o… morală, şi eşti acră… ca şi ei.

footer

Copyright © 2018 Violinne · All rights reserved. Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies.