Poezii de Mihai Eminescu

Atât de fragedă

Atat de fragedă, te-asemeni
Cu floarea albă de cires,
Si ca un înger dintre oameni
In calea vieţii mele iesi.

Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Si de la crestet până 'n poale
Plutesti ca visul de usor.

Din increţirea lungii rochii
Resai ca marmura in loc ...
S'atarna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.

O vis ferice de iubire,
Mireasa blandă din povesti,
Nu mai zimbi! A ta zimbire
Mi-arată cât de dulce esti.

Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să 'ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu 'mbraţisari de braţe reci.

De-odata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tăi ferbinţi:
E 'ntunecoasă renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.

Te duci; s'am inţeles prea bine,
Să nu mă ţin de pasul tău,
Perdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Ca te-am zărit e a mea vină,
Si vecinic n'o să mi'o mai iert,
Spăsi-voi visul de lumina
Tinzându-mi dreapta in desert.

S-o sa-mi resai ca o icoană
A pururi verginei Mării,
Pe fruntea ta purtând coroana ...
Unde te duci? Când o să vii?