Poezii de Mihai Eminescu

Fiind bãiet pãduri cutreieram

Fiind bãiet pãduri cutreieram
Si mã culcam ades lângã isvor,
Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sunã-ncetisor:
Un freamãt lintrecea din ram în ram
Si un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopti întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Rãsare luna,-mi bate drept în fatã:
Un rai din basme vãd printre pleoape,
Pe câmpi un vãl de argintie ceatã,
Sclipiri pe cer, vãpaie preste ape,
Un bucium cântã tainic cu dulceata,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Pãrea c-aud venind în cete cerbii.

Alãturi teiul vechi mi se deshide:
Din el iesi o tânãrã crãiasã,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramã deasã,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisã;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasã,
Cãlcând pe vârful micului picior,
Veni alãturi, mã privi cu dor.

Si ah, era atâta de frumoasã,
Cum numa-n vis o datã-n viata ta
Un înger blând cu fata radioasã,
Venind din cer se poate arãta;
Iar pãru-i blond si moale ca mãtasa
Grumazul alb si umerii-i vãdea.
Prin hainele de tort subtire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.