Luna ne priveşte blând,
Ochii ei ne mângâie cu raze divine;
Încet, încet, oraşul adoarme, pe rând;
Am mai rămas doar noi doi, tu şi cu mine.

Lumea a plecat în istorie;
Noaptea îşi trage neagra cortină,
Pentru a-şi trăi pagini de glorie,
Timpul se scurge în albia-i lină.

Eu fug de anii înşelători,
Punând în balanţă stihia,
De eternul corupt deseori,
Căci eu sunt însăşi copilăria.

Luna ne priveşte amăgitoare,
Ne-aduce emoţii caline,
Şi într-o mirifică îmbrăţişare,
Am mai rămas doar noi doi, tu şi cu mine.