Ştiam că-n noaptea-aceasta se întâmpla ceva ciudat
Stelele se împrăştiau prin copaci negri de smoală
Vântul la mese-împărăteşti stătea la sfat
Melancolia-mi tremura în frica-i ancestrală

Tăcerea cădea în stropi uriaşi de asfinţit
Era ca într-un joc cu speranţe îngenuncheate
Vorbe ascutite ce sfâşiau sufletul şoptit
Speranţe îngenuncheate pe bolte răsturnate…

Pe un ţărm unde soarele zace în transă
Iar noi stăteam la mese mari împărăteşti
Era nunta noastră aleasă
Dar tu ieşisei din poveştile cereşti

Şi mă chemai afară spre-o nouă absolvire
În ploaia torenţială cu capete de poezii triste abandonat
Şi-atunci am auzit Cântecul tău de iubire
Şi nunta nunta noastră s-a terminat.

Eu îmi aştept pedeapsa în timpul amăgit
Mai stau la masa goală de doi
De unde toate vorbele-au fugit
Speriate de tăcerile tale atât de blânde, calde şi moi

Vulturi coboară în sufletul-mi şoptit
Sfâşiat de amintiri
Iar eu încep să mă preling în asfinţit
Târându-mă înapoi într-un trecut al altor miri

Acoperindu-ţi umbra cu pielea mea arsă de sărutul neîmplinit
Pe sârmă melancolia-mi dansează ciudat
Ce nuntă frumoasă am avut iubitul meu în nopţi demenţiale

Dumnezeu stă singur la masa împărătească îmbătrânit
Şi trist ca un vultur abandonat
Nemaiştiind ce-ar putea face cu-aceste lacrimi nupţiale...