Afară-i iarnă

Parodie la "Afară-i toamnă" de Mihai Eminescu

Afară-i iarnă, neaua ‘mprăştiată,
Iar ploaia svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi eu citesc facturi din groase plicuri
Şi mă gândesc de-un ceas: sunt terminată!

De multă vreme n-am muncit nimic,
Aş vrea să nu pierd timpul, dar nu pot;
Ce bine e, uitând că n-am un zlot,
Să stau visând la foc, de somn să pic.

Bătăi în uşă mă trezesc din gânduri,
Visez la Făt Frumos din basmul vechiu,
Pe calul alb, ce tropoteşte-n scânduri;

Foşnesc bancherii, şi eu n-am nici bechiu,
Se-adună toţi la uşa mea, strâng rânduri…
Şi mă trezesc din basmul cel străvechiu.


Mihai Eminescu
Afară-i toamnă

Afară-i toamnă, frunza 'mprăştiată,
Iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într'un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni 'n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odat'aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.